Tonsura, obediență spirituală ilegitimă, Cuvântul Ortodox
12 martie/25 martie 1971
Sf. Teofan Mărturisitorul
Preasfinția Voastră, Dragă Vladika Laurus,
Binecuvântați-ne, Vladika! Evlogeite!
Ne grăbim să vă informăm despre o situație extrem de serioasă care a apărut cu noi și care deja amenință întreaga viitoare activitate misionară pe care o desfășurăm de acum șapte ani. Vă rugăm să ne oferiți ajutorul și sfatul dumneavoastră. Scriem în engleză, întrucât aceasta este limba publicațiilor noastre și a vieții noastre de zi cu zi, și pentru că întreaga noastră existență este pentru binele oamenilor vorbitori de engleză, în special americani, care formează majoritatea celor 1500 de abonați ai noștri.
În primul rând, trebuie să vă spunem că muncim cu toată puterea noastră în viața monahală, bucurându-ne de marele milă a lui Dumnezeu care ne-a îngăduit să purtăm haina îngerească. Încercările care au venit asupra noastră de când am primit tonsura monahală le înțelegem și le acceptăm ca parte a căii grele și înguste a Crucii lui Hristos pe care ne-am asumat-o, și nu ne-am regretat niciodată primirea tonsurii.
Vă rugăm să citiți ce urmează nu ca pe un fel de „plângere”—căci nu protestăm împotriva niciunui act individual și nu suntem în niciun fel de necaz imediat—ci mai degrabă ca pe o declarație de principiu cu privire la natura existenței noastre ca organizație în cadrul Bisericii Ruse din Afară. Totuși, trebuie să vă spunem de la bun început că Arhiepiscopul nostru Anthony nu înțelege acest principiu și, de fapt, încearcă să-l înlocuiască cu propriile sale planuri, iar într-un timp foarte scurt, dacă nu acționăm foarte repede, neînțelegerea lui va duce la o criză care ar putea aduce sfârșitul Cuvântului Ortodox și al muncii noastre în numele Sf. Herman. Sinodul însuși a recunoscut valoarea muncii noastre misionare, și suntem astfel cu atât mai siguri că pentru a păstra această muncă trebuie să acționăm decisiv, chiar dacă prin aceasta trebuie să ne asumăm mânia—pe care credem că ar fi complet nejustificată—a Arhiepiscopului nostru.
Deja înainte de tonsura noastră am avut ocazia să credem că Vladika Anthony începea să-și formeze idei nerealiste despre noi, și v-am trimis o copie a scrisorii noastre către el în care am încercat să-i oferim o imagine mai realistă despre noi. La aceasta, el a răspuns cu o scrisoare spunând că a înțeles pe deplin și este de acord cu noi și nu va aplica nicio „coercitie episcopală” de niciun fel asupra noastră. Am avut încredere deplină în Vladika Anthony și am crezut că ne înțelege. I-am făcut clar că, indiferent de statutul oficial pe care l-am putea avea (fie ca „mănăstire” sau nu), putem opera doar cu o completă independență față de Episcopul Diocesal local, la fel ca mănăstirile noastre din Jordanville și Boston, și el a fost de acord cu noi, spunându-ne că unul dintre noi va trebui să fie Șef. I-am informat că ne pregătim Regulile și le vom prezenta până la sărbătoarea Sf. Herman în decembrie, la care el a fost de asemenea de acord. Ne dăm seama acum că pentru a obține statutul necesar pentru noi ar fi trebuit să apelăm direct la Sinod în loc să permitem Episcopului nostru local să fie intermediar pentru noi; dar așa a fost încrederea noastră în Vladika Anthony încât, chiar dacă nu știm tot ce a făcut și spus la Sinod, nu am avut niciun fel de suspiciuni că ar putea apărea vreo neînțelegere mai târziu.
În ziua tonsurii noastre, 14 oct./27 oct., am auzit pentru prima dată că Sinodul a binecuvântat deschiderea Mănăstirii Sf. Herman de Alaska, pe care am acceptat-o cu bucurie, și de asemenea că Vladika Anthony a fost numit Șef („pentru moment”)—ceea ce ne-a supărat foarte mult. Dar încă nu înțelegeam ce se întâmplă, și am așteptat Ukasa Sinodului pentru a vedea exact ce spunea. În următoarele două luni am fost extrem de ocupați cu Problema Canonizării Cuvântului Ortodox, cu dificultăți cauzate de vremea rea, etc., și nu am aflat nimic mai concret până la Crăciun, când am mers la San Francisco. La sfârșitul lunii decembrie am văzut pentru prima dată Ukasa Sinodului, iar apoi de Crăciun am fost supuși de Vladika Anthony la o „inquisitie” terifiantă care a durat câteva ore, în care, când am încercat să ne clarificăm poziția, el ne-a amenințat pur și simplu cu drepturile sale ca „Șef” al mănăstirii noastre (până la supravegherea corespondenței noastre zilnice), spunându-ne că un statut independent sau stavropignialny pentru noi este „imposibil” și că nu avem dreptul să scriem o Regulă pentru mănăstirea noastră, ci că el ne va da una. Dacă nu suntem de acord cu toate acestea, ne-a spus el, suntem vinovați de „voință proprie” și „neascultare.” După aceasta am fost complet șocați și distruși și nu știam ce să facem. Timp de câteva nopți nu am putut dormi, și ne-am gândit să vă scriem dumneavoastră și câtorva alți prieteni din cler; dar eram într-o stare de șoc atât de profundă încât nu știam cu adevărat ce să spunem, și ne era frică că scrisoarea noastră va suna pur și simplu ca o altă „plângere,” de care probabil că deja vedeți prea multe. De asemenea, pur și simplu nu puteam crede ce s-a întâmplat, și am așteptat un document scris de la Vladika Anthony care să ne ofere ceva concret pe baza căruia să acționăm. Suntem foarte bucuroși că am așteptat înainte de a vă scrie, pentru că acum avem un document scris pe care să ne bazăm, și în cele 2 1/2 luni care au trecut de la ultima noastră întâlnire cu Vladika Anthony ne-am depășit șocul și suntem capabili să gândim și să acționăm clar și calm, fără nicio agitație în sufletele noastre și fără sentimente rele împotriva lui Vladika Anthony. În ciuda tuturor, avem cea mai mare respect și dragoste pentru el, mai ales din cauza tuturor celor pe care le-a făcut pentru canonizarea patronului nostru, Sf. Herman; nu avem nicio intenție de a pune la îndoială sau de a deranja autoritatea sa ecleziastică legitimă, și este doar cu cea mai mare tristețe și greutate în inimă că acum suntem pe cale să întreprindem acele măsuri care ne vor păstra independența față de el. Totuși, aceasta este o obligație pe care o datorăm, nu doar lucrării noastre, ci și lui Vladika Anthony; pentru că înaintea lui Dumnezeu el nu poate lua responsabilitatea pentru o activitate pe care nu o cunoaște, într-o limbă pe care nu o știe.
Atașat este o copie a Ukasei lui Vladika Anthony din 25 februarie/10 martie, pe care am primit-o săptămâna trecută, și care clarifică ce crede el că a făcut: a deschis o mănăstire eparhială cu el însuși ca Șef, și suntem în absolută obediență față de el.
Dragă Vladika: ne cunoașteți ca fii loiali ai Bisericii Ruse din Afară, în tot ceea ce este obedient față de autoritatea ecleziastică legală, deloc înclinați spre „rebeliune” de niciun fel, și că în Cuvântul Ortodox am apărat Sinodul și pe fiecare dintre episcopii săi cu o fermitate și devotament atât de mari încât nu este o exagerare să spunem că un număr mare dintre cititorii noștri îi privesc pe episcopii Sinodului cu un respect extrem, ca practic singurele piloni ai ortodoxiei și adevărați episcopi în lume astăzi. În plus, trebuie să vă spunem că până acum Vladika Anthony nu ne-a dat nicio „obediență” specifică împotriva căreia să protestăm; prin urmare, repetăm, aceasta nu este o scrisoare de „plângere,” iar Vladika Anthony însuși nu ar putea să vă ofere vreo dovadă în care noi am fost neascultători.
Întrebarea, prin urmare, este mult mai mare: întreaga organizație a „Mănăstirii Sf. Herman de Alaska” a fost concepută complet fără noi, care suntem singurii săi membri, și acum că vedem ce este implicat, trebuie să declarăm decisiv: Ukasa lui Vladika Anthony care stabilește o mănăstire eparhială cu el însuși ca Șef, nu este acceptabil pentru noi și nu o acceptăm. Nu doar în principiu trebuie să ne opunem unei mănăstiri eparhiale care nu poate păstra independența care este absolut necesară pentru o lucrare ca a noastră, dar am descoperit cu mare tristețe că Vladika Anthony însuși este un om în care nu putem și nu avem încredere. Ne-a înșelat grav—de care, poate, nu este nici măcar conștient, căci acum suspectăm că el nu a ascultat niciodată ceea ce i-am spus, ci a avut mereu în minte propriile sale planuri complet diferite pentru mănăstirea sa—și acum încearcă să ne forțeze să acceptăm ceea ce a realizat prin înșelăciune pentru sake of obedience.
Dar o astfel de „obediență”—pentru un scop lumești—este foarte clar spiritual ilegitimă. Suntem discipolii lui Vladika John, care ne-a binecuvântat și inspirat lucrarea noastră de la început și, credem ferm, este cu noi acum în spirit; este binecuvântarea lui, de fapt, pe care o atribuim în întregime oricărei succese pe care am avut-o până acum. Și de la el am învățat: deasupra canoanelor, disciplinei bisericești etc., vine spiritul. Dacă prin obediență, prin fidelitate la litera canoanelor, sau prin orice altceva bun în sine, spiritul unui om este zdrobit și stins, atunci este ceva teribil de greșit. Vladika Anthony ne-a acuzat deja de o tendință spre „neascultare” și „voință proprie”—și, deși recunoaștem că suntem în toate modurile păcătoși, putem doar să spunem că în cazul prezent aceste acuzații sunt în afara subiectului. Înainte ca astfel de virtuți ca obediența să aibă vreo semnificație, ele trebuie să aibă un loc într-un context definit, într-o sarcină comună, într-o lucrare rodnică. Un astfel de context ar fi, de exemplu, o mănăstire cu un Părinte responsabil pentru sufletele tuturor celor care trăiesc în ea (cum ar fi mănăstirea Părintelui Panteleimon din Boston), sau o mănăstire de lucru stabilită, cum ar fi Jordanville; în cazul nostru, contextul este Cuvântul Ortodox și muncile noastre misionare de tipărire, pe care le-am urmat cu mare muncă și sacrificiu timp de șapte ani, fiind în totul obedienți Bisericii și unii altora, astfel încât niciodată unul dintre noi nu a exercitat „voința proprie,” ci a ascultat mai degrabă unii de alții și de sarcina comună care ne-a unit. Fără aceasta nu am fi supraviețuit niciodată; dar cu aceasta și binecuvântarea lui Vladika John am supraviețuit atât de mult și acum părem chemați de Biserică să ne extindem lucrarea și să aducem roade mai mari.
Dar acum Vladika Anthony, neștiind lucrarea noastră (nu citește Cuvântul Ortodox și nu știe aproape nimic despre misiunea americană) încearcă să ne impună propria sa „lucrare”—o „mănăstire” guvernată de el din San Francisco, unde una dintre „obediențele” în prezent se întâmplă să fie tipărirea Cuvântului Ortodox. Dar, deoarece nu ne cunoaște sau nu cunoaște lucrarea noastră, toate planurile și Ukasele sale se bazează pur și simplu pe aparențe externe—pe ce fel de rol se pare că am putea juca în eparhia sa, sau (a folosit aceste cuvinte exacte cu noi odată) pe „ce vor crede la Sinod?” Îți spunem sincer, Vladika: aceasta nu este serioasă; este un fel de joc cu el, impus exact prin „coercitia episcopală” pe care a promis că nu o va folosi niciodată asupra noastră, iar rezultatul este tocmai că dăunează lucrării noastre comune și ne insuflă o senzație de frustrare interioară care, dacă este lăsată să continue, va distruge complet lucrarea noastră misionară și va stinge scânteia, spiritul, pe care Ortodoxia Sfântă ne-a dat-o, și pe care Vladika John a știut să o aprindă într-o flacără a dorinței de a sluji Bisericii Sfinte. Poate că acea flacără este slabă în noi, dar există, și este foarte posibil să fie stinsă.
Nu este intenția noastră să începem o ceartă sau să forțăm pe cineva să accepte cuvântul nostru împotriva lui Vladika Anthony—deoarece fără îndoială el va avea o versiune sau o interpretare complet diferită a tot ceea ce ni s-a întâmplat. Putem doar să facem clar că, indiferent de ce s-a întâmplat în trecut, în viitor nu putem avea nicio legătură cu Vladika Anthony: el nu poate fi parte din mănăstirea noastră (dacă Sinodul afirmă că suntem o mănăstire), iar mănăstirea noastră nu poate fi o instituție eparhială. Dacă Vladika Anthony a deschis o mănăstire, noi nu suntem parte din ea. Am promis obediență față de el, „Dumnezeu ajutându-ne,” și în conștiința noastră nu putem crede că Dumnezeu ne va ajuta să distrugem binecuvântarea lui Vladika John și acel mic început de slujire la Biserica Sfântă pe care l-am început cu binecuvântarea lui. Fără îndoială, Vladika Anthony crede că suntem neexperimentați și că trebuie să „ne ia în mâinile sale” și să „facă ceva din noi” pentru binele creșterii mănăstirii. Avem proprii noștri candidați care ar putea în viitor să ni se alăture—dar dacă Vladika Anthony trebuie să fie Șeful nostru, trebuie să le spunem să stea departe sau să meargă în altă parte, mai degrabă decât să devină parte din planurile sale complet nerealiste. Și îți spunem sincer: Vladika Anthony nu are pe nimeni care să fie interesat să se alăture „mănăstirii sale,” și de fapt acesta este motivul pentru care trebuie să acționeze prin noi.
Toate acestea sunt probabil șocante pentru tine, și poate că vei dori să ne sfătuiești să fim răbdători, să acceptăm ceea ce ne impune Vladika Anthony pentru sake of obedience, sau să încercăm să „negociem” sau să „compromitem” cu el. Dar îți spunem ferm: nu este posibil niciun compromis. Vladika Anthony nu ne ascultă, și de fapt crede că nu avem dreptul să-i spunem nimic. Ne-a arătat deja intențiile sale, și atâta timp cât are vreo autoritate directă asupra noastră, vom fi plini de neîncredere, suspiciune și frustrare interioară. Acestea sunt roadele, nu ale autorității legitime, ci ale uzurpării.
Cu toate acestea, vom asculta cu cea mai mare atenție orice ne vei sfătui să facem. În special, te rugăm să ne ajuți cu sfaturi practice: cum putem obține independența noastră? Dorim de acum înainte să discutăm cu Sinodul nu prin intermediul lui Vladika Anthony, ci direct. Ar trebui să apelăm pentru a fi declarați o mănăstire stavropignialny? Am crezut întotdeauna că este prea mult pentru noi chiar să fim numiți „mănăstire,” dar Sinodul a aprobat deja acest lucru în principiu, iar Vladika Anthony încă ne consideră suficient de bine pentru a numi pe unul dintre noi Blagochinny. Sau, dacă Sinodul nu ne va binecuvânta ca mănăstire, ce statut putem avea direct dependent de Sinod? Nu cerem nimic „special,” ci doar statutul pe care mănăstirea Părintelui Panteleimon și Jordanville l-au avut de la început: independență, nu pentru sake of voinței proprii, ci pentru binele lucrării comune pe care Sinodul a binecuvântat-o deja. Tu și alții dintre episcopi și cler știți atât de bine atât noi, cât și lucrarea noastră, mult mai bine decât Vladika Anthony.
Între timp, vă cerem urgent:
(1) Să nu semnați niciun document despre noi bazat pe materialele care ajung la Sinod prin Vladika Anthony;
(2) Dacă Ukasa lui Vladika Anthony din 25 februarie/10 martie va fi publicată în Rusia Ortodoxă sau în altă parte, vă rugăm să încercați să o opriți, deoarece nu corespunde realității și va cauza doar probleme dacă devine cunoscută pe scară largă.
Vă rugăm să nu credeți că suntem descurajați. Suntem în stare bună, chiar dacă suntem destul de îngrijorați cu privire la viitorul nostru. Această atac asupra noastră ne-a convins mai mult ca niciodată că facem o lucrare plăcută lui Dumnezeu și ne-a întărit hotărârea de a continua și de a rămâne fervenți în aceasta. Câteva luni de viață monahală ne-au dat deja atât de multe încercări și tentații—totuși, în fiecare dintre ele ajutorul lui Dumnezeu a fost aproape, și ne mirăm doar cât de aproape este Dumnezeu de noi. Ultima noastră încercare a început când am primit Ukasa lui Vladika Anthony săptămâna trecută, și am fost foarte îngrijorați—dar în mai puțin de 24 de ore, complet neașteptat, Vladika Nektary și Părintele Boris au venit cu Icoana Kursk, iar problema noastră s-a transformat în bucurie și în realizarea certă că Dumnezeu este cu noi!
Și acum ne apropiem de timpul dificil care urmează ca o Golgotă literală—căci ne așteptăm pe deplin ca Vladika Anthony să fie furios când va afla ce încercăm să facem, și fără îndoială va face tot ce poate împotriva noastră. Dar în același timp ne bucurăm, știind că suferințele din fața noastră sunt mult mai mici decât meritele păcatelor noastre, că doar dintr-un astfel de drum îngust și dificil pot apărea roade spirituale, și că în toate Dumnezeu și sfinții Săi—Sf. Herman și Vladika John—sunt cu noi.
Un ultim punct: în Ukasa lui Vladika Anthony este menționat numele Staretz-ului nostru, Arhimandritul Spyridon. Suntem în cele mai bune relații cu el și ne-am dori ca, după ce, cu voia lui Dumnezeu, ne vom obține independența, el să continue ca Staretz al nostru. Dar între timp, din motive evidente, nu dorim să-l implicăm în dificultățile noastre, și astfel subliniem că responsabilitatea pentru această scrisoare și pentru tot ceea ce putem face în viitor revine exclusiv celor doi dintre noi.
Vă cerem rugăciunile voastre sfinte și vom primi cu bucurie sfatul vostru. Vă rugăm să fiți siguri că nu vom face nimic pripit și vom acționa doar după ce ne-am consultat cu alții dintre cler care ne cunosc bine.
Cu dragoste și respect în Hristos Mântuitorul nostru,
Monahul Herman Monahul Serafim
CUVÂNTUL ORTODOX
Cărți și Icoane Ortodoxe Creștine
PLATINA, CALIFORNIA 96076