Evoluția, întâlnirea în Seattle cu Părintele Panteleimon
31 ian./13 feb., 1973
Sf. Nicetas din Novgorod
Sfinții Cyrus și Ioan, Nevoitori
Dragă Frate în Hristos, Alexey,
Salutări în Domnul nostru Iisus Hristos. Te rog să ne ierți pentru tăcerea noastră obișnuită, dar am fost cu adevărat copleșiți de întâmplări în ultima vreme. M-am întors de curând dintr-o călătorie de trei zile în Seattle, la cererea Părintelui Neketas, pentru a avea o discuție bună cu Părintele Panteleimon—despre care voi vorbi mai jos.
Noua ediție a Nikodemos a sosit și arată bine; articolul despre Freud, în special, ar trebui să evoce un răspuns interesant.
Articolul despre „Evoluție” pentru următorul număr arată foarte bine pentru noi, este destul de cuprinzător și la obiect, și de asemenea nu cred că există ceva acolo la care Părintele Panteleimon și alții ar putea obiecta (îți voi spune ce am adunat de la ei mai jos). Totuși, articolul ar putea fi îmbunătățit prin extinderea puțin pe câteva puncte:
[1.] La sfârșitul paginii 1 menționezi „vreo formă de evoluție?” și la sfârșitul acelui paragraf specifici: „evoluția fizică ateistă, sau evoluția fizică teistă, sau evoluția spirituală.” Totuși, articolul tău este adresat aproape în întregime împotriva evoluției fizice ateiste și absurdităților sale, iar unii oameni ar putea profita de aceasta pentru a spune că nu ai considerat cu adevărat formele mai „rafinate” de evoluție teistă sau spirituală. Într-un articol atât de scurt, desigur, nu este cu adevărat posibil să intri în detalii, dar poate o propoziție sau două mai mult despre ele va arăta de ce nu pot fi luate în serios nici ele și nu sunt deloc mai „rafinate” (doar mai vagi și confuze!). Astfel, „evoluția teistă,” așa cum înțeleg eu motivele sale, este invenția oamenilor care, temându-se că evoluția fizică este cu adevărat „științifică,” introduc „Dumnezeu” în diferite puncte ale procesului evolutiv pentru a nu fi lăsați deoparte, pentru a conforma „teologia” la „cele mai recente descoperiri științifice.” Dar această formă de gândire artificială este satisfăcătoare doar pentru cele mai vagi și confuze minți (pentru care, aparent, „Dumnezeu” furnizează energia și ordinea care nu pot fi explicate conform Legii a Doua a Termodinamicii): nu este satisfăcătoare nici pentru teologie, nici pentru știință, ci doar amestecă cele două domenii. Din nou, „evoluția spirituală” aplică „concluziile” evoluției fizice ateiste domeniului „spiritual” și ajunge la rezultate care sunt monstruoase și inacceptabile fie din punct de vedere științific, fie din punct de vedere teologic: o confuzie care se poate masca doar în jargon fantastic a la Teilhard de Chardin. Ambele tipuri de evoluție depind în întregime de acceptarea evoluției fizice, iar dacă aceasta se dovedește a fi nesănătoasă, ele cad; și în plus, sunt auto-contradictorii deoarece întregul scop și intenție a teoriei evoluției fizice este de a găsi o explicație a lumii fără Dumnezeu; adică, evoluția fizică este prin natura sa ateistă, și este doar ridicol când „teologii” aleargă după cea mai recentă teorie „științifică” pentru a nu fi lăsați în urmă de vremuri.
Mi-e teamă că îmi pierd prea multe cuvinte pe acest punct, dar ar trebui să spui cititorului puțin mai mult despre de ce alte tipuri de evoluție nu sunt mai satisfăcătoare. Punctul central, desigur, este că evoluția nu este deloc „științifică,” ci mai degrabă un fel de teologie science-fiction, produsul credinței (o credință ateistă, dar totuși credință). Că este încă atât de larg acceptată arată cu siguranță cât de jos au căzut nu doar teologia, ci și gândirea de bun-simț. (Încă îmi amintesc profesorul meu de zoologie din anul întâi expunându-se asupra „marilor idei ale omului”: pentru el, cea mai mare idee pe care omul a inventat-o vreodată a fost ideea de evoluție; mult mai mare, credea el, decât „ideea lui Dumnezeu.”)
[2.] Despre Piltdown, Peking, Java Man etc. la pagina 3: Nu este Piltdown singurul care este acceptat universal ca o fraudă? Dacă da, ar fi cel mai înțelept să subliniezi acest lucru (citatul din cartea pe subiect, dacă ai referința la îndemână) și să menționezi marile îndoieli și întrebări care înconjoară celelalte, pentru a nu fi acuzat că ai alergat înaintea dovezilor!
[3.] Legea a Doua a Termodinamicii: ar fi bine să dai o definiție scurtă la început (vezi și tăietura închisă, care arată ce l-a adus pe un om de știință sovietic la Dumnezeu).
[4.] Închei cu o referință la „Evanghelia nebuniei”—care ar putea conduce involuntar unii cititori să creadă că, după toate, admit că evoluția cumva are sens și trebuie să fii mai înalt și mai spiritual pentru a vedea că nu are. Nu—la orice nivel, de la bun-simț în sus, evoluția este o nebunie! Iată ce nebunie reală, neîmpăcată, în care cad cei care încearcă să se descurce fără Dumnezeu!
Articolul, deși scurt, este excelent, cu o utilizare foarte bună a citatelor din Darwin și alții. Probabil că vei obține multe discuții pe această temă. Poate că într-o zi ai putea să pui împreună un articol mai lung, mai detaliat despre evoluție, cu ample citate atât de la evoluționiști (arată-le credința naivă și gândirea neglijentă) și criticii lor sănătoși (îmi amintesc o carte bună pe care am citit-o acum câțiva ani de un ornitolog: Francis Dewar, Some Difficulties of the Evolutionary Theory), pentru a servi ca sursă de referință pentru cei care se îngrijesc să gândească serios asupra subiectului. În general, oamenii sunt atât de temători să conteste științificii „pe terenul lor propriu” încât se tem să se implice în acest subiect; o puțină gândire clară, cum arată articolul tău scurt, poate risipi mult din această frică și ceața care înconjoară întrebarea.
Celelalte două articole sunt bune, și nu avem comentarii, cu excepția faptului că ar fi înțelept să menționezi cu fiecare instalare data comemorării Sf. Juliana (2 ianuarie); și în editorial este cu adevărat nedrept (față de sovietici) să menționezi „naziști depravați” fără a-i include și pe sovietici, care și astăzi continuă „experimente oribile” asupra milioanelor lor de prizonieri. Nazismul a fost de fapt doar o pale imitare, adesea foarte temperată de un rest de sentimente umane, al experimentului sovietic; iar depravația sa a fost mică în comparație cu depravația sistematică și inumanitatea pe care torturătorii sovietici le practică încă. Nu apăr naziștii!—dar făcând cuvântul „nazi” aproape sinonim cu inumanitatea din secolul XX, putem pierde din vedere realitatea înfricoșătoare a sistemului sovietic de astăzi. Este îndoielnic că naziștii au avut vreo tortură depravată pe care sovieticii nu au încercat-o mai întâi și o practică încă. Apropo, în articolul despre Marx ar fi bine să obții câteva exemple de inumanitate sistematică sovietică pentru a arăta marxismul în practică: ce este de fapt „omul nou” al lui Marx, odată ce toată „superstiția” creștină și religioasă a fost abolită. Ai citate de la Marx despre ideea sa de „violență” și rolul acesteia în formarea „omului nou”? Sau citatul lui Lenin despre întreaga lume devenind o singură fabrică, fără scăpare, și toți disidenții vor fi zdrobiți ca niște dăunători? Vei menționa întrebarea chiliasmului, care este ceea ce este de fapt marxismul? Marxismul este diferit de cele două instalări anterioare în sensul că în el putem vedea clar ce înseamnă „ideile moderne,” „lupii” despre care discuți (chiar și cu o imagine a lor!) atunci când sunt puse în practică sistematic.
—
Am fost în Seattle timp de trei zile și am avut discuții bune și sincere cu Părinții Panteleimon, Efrem și Neketas. Am plecat complet asigurat că suntem cu toții de aceeași parte a marii bătălii a vremurilor noastre, că spiritul și accentul nostru sunt în esență aceleași, și că ocazionalele noastre diferențe de atitudine sau abordări la unele întrebări nu diminuează deloc unitatea noastră spirituală. Părintele Panteleimon este o personalitate foarte puternică și are de asemenea opinii puternice despre unele lucruri care par de importanță secundară (de exemplu, Sindonul din Torino), care ar putea în mod firesc să cauzeze unele fricțiuni și conflicte. Dar ar fi o crimă dacă oricare dintre noi ar permite unor astfel de diferențe secundare să distrugă unitatea noastră pe puncte fundamentale, mai ales având în vedere marile armate de pseudo- și anti-Ortodocie care ne înconjoară, și de asemenea greutatea mare a inerției și ignoranței care există chiar și în cadrul Bisericii noastre în străinătate. L-am găsit pe Părintele P. exact la fel ca ultima dată când l-am văzut acum câțiva ani, și nu a existat nici măcar o aluzie din partea lui că ar trebui să tipărim sau să gândim altfel decât facem deja. Când el sau Părintele Neketas îți fac sugestii, sunt sigur că se face nu cu vreo idee de „a te presa,” ci pur și simplu ca un sfat sincer și bine intenționat, pe care ar trebui să-l iei ca atare și nu ca o încercare de a te presa sau a te comanda. [scrisoarea se încheie]