Fără declarații formale privind ruperea comuniunii
August 10/23, 1976
Arhidiaconul Laurence
Dragă Părinte Panagiotes,
Evlogeite!
Îți mulțumesc pentru scrisoarea ta din 6/19 iulie și te rog să-mi ierți acest răspuns întârziat. Despre scrisoare pot spune doar că suntem de acord cu practic tot ceea ce spui acolo. Aș dori doar să subliniez că există o distincție importantă între (1) identificarea apostaziei, avertizarea cu privire la aceasta, separarea de ea—ceva ce toți creștinii ortodocși trebuie să facă; și (2) formularea de declarații formale cu privire la cine este precis un eretic sau schismatic, când toți dintr-o anumită Biserică Locală devin responsabili pentru erezia unui lider sau lideri bisericești, ruperea comuniunii (la nivelul întregii Biserici), stabilirea cine este fără har, definirea relației precise a Sinodului nostru cu alte “jurisdicții”—ceea ce este treaba episcopilor și consiliilor (fie la nivel local, fie universal).
În Biserica noastră, episcopii noștri și mulți alții au făcut multe declarații și acte care se încadrează sub titlul (1); dar episcopii noștri au făcut foarte puține declarații sau acte referitoare la titlul (2). Nu suntem deranjați de acest lucru; nu vedem că este necesar ca cineva din Biserica noastră să devină mai puțin zelot pentru adevărata Ortodoxie dacă știe că episcopii săi, fiind clar împotriva apostaziei, preferă să nu rupă toată comuniunea cu bisericile și jurisdicțiile întregi până când aceasta nu devine absolut inevitabilă. Dacă înțelegi acest lucru, văd că nu există o dezacord serios între noi; și aceasta este, în esență, ceea ce am încercat să comunicăm în articolul nostru.
Continuăm să considerăm că pericolul din “partea dreaptă”—ceea ce este un dicton patristic și nu o expresie a politicii de partid—este destul de real și amenințător, iar această opinie a fost întărită pentru noi de comunicările recente pe care le-am primit de la membri respectați ai Bisericii Vechi Calendar în Grecia, care ne spun că “corectitudinea” a devenit o “boală” în Grecia, a doua în dauna spirituală doar după apostazia ecumenismului. La ce se referă ei în principal, desigur, sunt Mathewii, care acum au rupt toată comuniunea cu Sinodul nostru tocmai pentru că episcopii noștri refuză să declare că Misterele Calendarului Nou sunt fără har. Dar vedem această daună și în propria noastră experiență cu convertiții, care doar cu mare dificultate ajung la acea încredere iubitoare a episcopilor noștri, care este atât de necesară pentru o viață spirituală sănătoasă. Nu cred că avertizarea noastră cu privire la acest pericol a fost intempestivă; dar, desigur, poate că ar fi putut fi exprimată mai bine.
Îți cerem rugăciunile.
Cu dragoste în Hristos,
Serafim, călugăr