Timothy & Anna, Patriarhia Moscovei, ecumenism/modernism OCA
14 februarie/27 februarie, 1979
Sf. Chiril, Egal cu Apostolii
Dragă Părinte Basil,
Îți mulțumesc pentru scrisoarea ta și te rog să-mi ierți această întârziere în răspuns, care este parțial cauzată de recentele noastre furtuni de zăpadă și alte dificultăți de iarnă.
M-am bucurat să văd tonul amabil al scrisorii tale și sper că vom continua să fim în relații prietenoase. Uneori, se schimbă unele cuvinte nepoliticoase între diferite persoane din ambele noastre „jurisdicții”, dar frazele nefericite care uneori ies în căldura argumentului sunt cel mai bine iertate și uitate. Fie ca Dumnezeu să ne ierte pe toți pentru faptele noastre neglijente de necaritate!
Știi că Anna te cunoaște mult mai bine decât îl cunosc eu pe Timothy, și nu sunt cu adevărat pregătit să-l sfătuiesc cu privire la „maturitatea” sau „imaturitatea” sa pentru căsătorie până nu îl cunosc mai bine; dacă el urmează să fie botezat aici de noi, această consiliere va veni pe măsură ce se pregătește pentru botez și după aceea. Decizia de bază, desigur, este în mâinile lor, și dacă aleg să se căsătorească, probabil că vor ajunge la o rezolvare armonioasă a întrebării „jurisdicției” de asemenea.
Disharmonia dintre Biserica noastră din Străinătate și OCA ta poate că nu este atât de drastică pe cât crezi. Este adevărat că noi (din motivele pe care le voi menționa mai jos) nu am consimți să concelebrăm, așa cum stau lucrurile acum, cu preoții din jurisdicția ta; dar nu negăm harul Sacramentelor tale mai mult decât tu ne negi pe ale noastre, și considerăm că oferirea Sfintei Împărtășanii membrilor laici ai OCA este o întrebare pastorală mai degrabă decât o întrebare „canonică”. Problemele care ne separă sunt atât de complexe (cel puțin în zilele noastre când conștiința generală a Bisericii este atât de scăzută) încât cei mai mulți laici pur și simplu nu pot fi așteptați să le înțeleagă. Copiii noștri spirituali, îți voi spune sincer, îi descurajăm să primească împărtășania în bisericile OCA, încercând să le trezim o atitudine mai conștientă față de situația Bisericii Ortodoxe de astăzi.
Care este această situație bisericească care ne separă? Are două aspecte:
(1) Recunoașterea sau nerecunoașterea Patriarhiei Moscovei ca fiind Biserica Ortodoxă normală și legitimă a Rusiei. Primirea „autocefaliei” și „canonicității” de către Metropolia din Moscova în 1970 (care este acum principalul motiv „oficial” pentru relația tensionată dintre noi) ni se pare un exemplu de „legalism” grosolan: reducerea Ortodoxiei la o întrebare pur externă a formelor bisericești, indiferent de ce spirit străin ar putea folosi acele forme. (Aceasta este păcatul „Sergianismului.”) Episcopatul Patriarhiei Moscovei este păpușa unei organizații ateiste (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) al cărei scop este distrugerea Bisericii; acordarea recunoașterii complete și normale acesteia (indiferent de scopurile pe care le ai în a face acest lucru) înseamnă a oferi ajutor acestei organizații străine și scopului său, și a zdrobi spiritul celor din Rusia însăși care încearcă să păstreze viziunea ortodoxă genuină asupra vieții și organizării bisericești (Biserica „Adevărată Ortodoxă” sau „Biserica Catacombelor” a cărei existență actuală avem multe dovezi). Călătoriile excesive ale preoților OCA în URSS sunt hrană de propagandă pentru dușmanii Ortodoxiei (dușmani religioși mai întâi, nu politici). Poate că ai putea crede că este greu de înțeles sau exagerat; îți trimit câteva numere anterioare ale cuvântului nostru ortodox care explică diferite aspecte ale problemei, din cuvintele ierarhilor și laicilor din Rusia.
(2) A doua întrebare este calea ecumenismului-modernismului pe care liderii „ortodoxiei mondiale” (conduși de Patriarhul Constantinopolului) o urmăresc, și de la care OCA nu a arătat nicio indicație de a se separa. Aceasta este o altă întrebare complexă, care se întoarce (la fel ca și întrebarea Moscovei) la anii 1920, dar devenind mai clară ca niciodată în ultimii ani. Această cale este o trădare tragică a Ortodoxiei, care diferă de trădarea de la Florența din secolul al XV-lea doar în faptul că nu este încă completă; dar aceasta [scrisoarea se încheie]